„Nu îl va acuza un om pe un altul de imoralitate (Fusuq) sau de necredință (Kufr), fără ca această acuzație să se întoarcă împotriva lui, dacă cel acuzat nu este astfel.”

Interzicerea acuzării oamenilor de imoralitate sau necredință fără a avea o justificare acceptată de Legea lslamică, Șaria.
Obligativitatea verificării și dovedirii afirmațiilor emise asupra oamenilor.
Ibn Daqiq al-‘Id a spus: Aceasta este o avertizare cruntă pentru cel care l-a acuzat de necredință pe nedrept pe unul dintre musulmani și este o capcană gravă și periculoasă.
Ibn Hajar al-‘Asqalani a spus: Însă faptul că cineva nu devine din această cauză imoral sau necredincios nu înseamnă că el nu a păcătuit atunci când îi spune cuiva: „Ești imoral!” Există, însă, o distincție în acest sens: dacă prin aceasta a intenționat să-l sfătuiască pe el însuși sau să-i sfătuiască pe alții prin evidențierea situației sale, este permis; însă dacă a intenționat doar să îi reproșeze și să îl disprețuiască, să-l expună public și să-l rănească în mod absolut, atunci nu îi este permis; și aceasta pentru că lui îi este poruncit să-l acopere (și să nu-l expună pe fratele său musulman), să-l învețe și să-l sfătuiască cu blândețe. Iar atâta timp cât o poate face cu delicatețe, nu îi este permis să recurgă la duritate, deoarece aceasta ar putea duce la împotrivire și la perseverență în acel păcat, așa cum este firea multor oameni care fac aceasta din mândrie — mai ales dacă cel care poruncește este într-o poziție mai joasă decât cel căruia îi poruncește.