Cu adevărat, Allah îl va scoate pe un om din Națiunea mea în fața întregii creații în Ziua Judecății
Choose an available translation of this Hadeeth
Hadeeth text
Abdullah ibn ‘Amr (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: Cu adevărat, Allah îl va scoate pe un om din Națiunea mea în fața întregii creații în Ziua Judecății și nouăzeci și nouă de suluri vor fi întinse pentru el, fiecare sul întinzându-se cât vezi cu ochii. Apoi, El va spune: „Oare negi tu toate acestea? Oare te-au nedreptățit pe tine cei porunciți de Mine să le înscrie?" El va spune: „Nu, Domnul meu!" Și El va spune: „Ai vreo scuză pentru toate acestea?" Iar el va spune: "Nu, Domnul meu!" Atunci, El va spune: „Însă tu ai o faptă bună la Noi și astăzi nu vei fi nedreptățit." Apoi, va scoate o foaie pe care e scris: „Mărturisesc că nu există niciun alt dumnezeu demn de a fi adorat în afară de Allah și mărturisesc că Mohammed este Robul și Mesagerul Său" și va spune: „Adu Talerul tău!" El va spune: „O, Domnul meu, ce folos ar putea aduce o foaie pe lângă aceste suluri?" Iar El va răspunde: „Tu nu vei fi nedreptățit!" Astfel, sulurile vor fi puse pe un taler și foaia pe alt taler, iar sulurile vor fi ușoare și foaia va cădea grea, pentru că nimic nu este mai greu decât Numele lui Allah."
Explanation
Benefits
Nu este suficient doar să spui verbal „nu există altă divinitate demnă de a fi adorată în afară de Allah", ci se impune și să cunoști sensul acestei afirmații și să acționezi în conformitate cu ceea ce ea presupune.
Devoțiunea sinceră și o credință monoteistă puternică reprezintă mijloace de ispășire a păcatelor.
Credința variază în intensitate în funcție de gradele variabile de sinceritate din inimile oamenilor. Unii oameni pot rosti această mărturisire, dar totuși vor fi pedepsiți în conformitate cu păcatele lor.
Attribution
Categories
Share hadeeth
Sharing options · 0 Total shares

